Așa cum poate știi deja despre mine, sunt mamă a unei fetițe de un an și jumătate, pe nume Daria. Ea reprezintă un interes major pentru mine, iar viața de mamă mi-a dăruit să întâlnesc persoane cu care pot rezona, care trăiesc pe aceiași lungime de undă cu mine și cu care pot discuta despre parenting și despre comunicarea cu copiii.
Deși această conjunctură este una personală, sursa de azi provine dintr-o relație de colegialitate la locul de muncă, dar care s-a transformat ulterior în mai mult de atât, iar asta m-a inspirat să vă prezint și vouă o dicuție despre relația de comunicare cu propriul copil avută cu Anda Alexe Parasca, specialist în relații publice, publicitate și antreprenor.
O îndrăgesc mult pe Anda. Apreciez curajul, modul de implicare și cum îmbină jobul cu familia. Pe scurt, mă inspiră povestea ei de viață. A parcurs o perioada transformațională atât profesional, cât și personal, în ultimii 3 ani, iar eu cred că modul ei de a fi, te poate inspira și pe tine. Am cunoscut-o în urmă un an, ca femeie dornică de reimplicare profesională, într-un context în care aveam nevoie de un om ca ea în echipa unde lucram, ca ulterior să aflu că este mamă singură pentru o fetiță de doi ani, pe nume Xenia. Am parcus o perioadă de câteva luni împreună ca și colege de muncă, iar azi este femeie antreprenor, mamă și soție, la doar un an distanță.
Anda pentru mine a reprezentat o suflare puternică, ambițioasă și de incredere, care îmi inspiră iubire și progres. Astăzi fetițele noastre sunt colege de grădiniță, iar pentru că le iubim emorm, ne dorim extrem de mult, amandouă, să le îndrumăm. Actunci când ne întâlnim, nu ne putem abține să povestim despre întamplări din viața lor pentru a ne inspira și a învăța una de la cealaltă, dar și despre viața nouă profesională și de familie, în calitate de femei, mame și proaspete soții.
Ca părinte, frecvent întâlnești situații neprevăzute pe care copilul le crează pentru tine. Ceea ce vreau să scot în evidență este percepția pozitivă pe care un părinte o poate construi pentru copil, pornind de la un eveniment neprevăzut și care poate avea un impact negativ în comportamentul copilului. Interacționând cu Anda pe acest subiect, mi-a povestit o întamplare, traversată de familia ei, în care ea, ca parinte, a reușit printr-o comunicare cu Xenia, să neutralizeze un incident perceput negativ de copil și să construiască o perceptie pozitivă asupra întâmplării, prin comunicare, înlăturând astfel escaladarea unei eventuale neînțelegeri.
“Eram într-o seară acasă, soțul meu se afla cu Xenia în bucătărie și găteau orez, iar eu eram în altă încăpere, la etajul casei. Coborând pe scări, Xenia vine la mine afirmându-mi că: “daddy m-a lovit, vreau tort”. Cunoscând faptul că soțul meu nu deține un comportament agresiv, am realizat că în fața afirmației copilului stă o minciună. Primul instinct al meu a fost să o condam pentru cele spuse, însă imediat am realizat că în spatele cuvintelor ei, acea “lovitură” reprezenta, defapt, dorința ei de a mânca tort, neîmplinită. Am întrebat-o direct: A dat daddy undeva? Ea mi-a raspuns ca nu. Am mai completat cu o intrebare: Vrei tort? Ea a afirmat. Analizând reactia negativului, l-am neutralizat prin întrebarea: Xenia, cumva ai mințit pentru că în locul orezului, vrei să mănânci tort? Bineînțeles că ea mi-a raspuns sincer și m-a lăsat să înțeleg nevoia ei, pentru că i-am creat contextul involuntar de a-și afirma starea ei de nemulțumire, privind mâncarea. Ulterior, i-am explicat faptul că nu este bine să mintă, pentru că asta poate naște repercursiuni în relația mea cu ea, în relația ei cu daddy și în relația mea cu daddy. Așa am construit pozitivul în percepția ei asupra modului în care este bine să ne manifestăm dorințele. În final, am mancat bucuroși orez și tort, adică budincă în percepția cotidiană.:)”
Îmi doresc ca Xenia să fie asumată și să conștientizeze repercursiunile faptelor mai putin pozitive pe care le face. Poate că lucrul asta pare, la prima vedere, că îi ofer prea multe variante copilului, de a alege el singur cum să perceapă lucrurile însă, în loc să îi indic o faptă ca fiind negativă, prin judecare sau etichetare, care nu aduce nimic bun, prefer să o ajut să își construiască singură o imagine despre ce este bine, iar mai apoi, ea singură să poată decide ce este negativ pentru ea și relațiile din jurul ei. „
Auzind povestea Andei, am realizat că este nevoie de conștientizare, responsabilitate și implicare comună atunci când vine vorba de gestionarea unui incident ce poate avea un impact negativ, care poate foarte ușor genera într-un conflict. Neutralizand negativul și consolidând pozitivul prin comunicare, ca părinte, poți crea o percepție benefică, de comun acord cu copilul, imediat.
Prezentarea variantelor alternative pentru copil sunt cheia prin care îi creezi libertatea de a alege ceea ce este necesar, chiar de către el însuși.
“Xenia adoră să meargă la grădiniță. De ce? Pentru că mereu o întreb daca vrea să facă asta. Am ajuns aici datorită faptului că, am integrat grădinița în programul nostru treptat, prezentându-i în același timp și alte variante reale, mai puțin plăcute pentru ea. Când nu a vrut să meargă la grădiniță, am luat-o cu mine la cumpărături, la birou, la întâlniri, a petrecut timpul alaturi de soț, de prieteni, bunici,etc., iar noi neschimbându-ne programul, doar de dragul faptului că ea nu vrea să meargă la grădiniță, și nici nu i-am impus asta. Așa ea a conștientizat că la grădiniță este liberă să se joace cât vrea, că în timpul în care ea stă acolo, eu și daddy
avem alte lucruri de făcut și nu putem să îi acordăm tot timpul doar ei. A ales singură și a realizat că mediul cel mai bun pentru ea, acolo este.
Am ajuns la această performanță datorită faptului că are o grădiniță bună, noi nu ne-am lăsat influențați de decizia ei de a nu merge la grădinița și nu ne-am schimbat programul. Am cerut înțelegerea situației acelor persoane cu care am interacționat în acele zile, ea luând parte la proces. Așa a realizat Xenia că noi în timpul zilei nu îi putem acorda tot timpul doar ei, că este necesar să ne producem venituri, iar mai apoi să fim împliniți. Așa i-am creat libertatea să tragă singură concluzia și să decidă să meargă la grădiniță, la doar 3 ani.”
Ca părinte, recunosc că este dificil să nu-l folosești pe NU. Ai observat…?Chiar așa am început și propoziția… . Am folosit o dublă negație, desi puteam să aleg să nu o fac. Iar asta, pentru că, eu așa am auzit la părinții mei și-mi este puțin dificil să scap de negatie atunci când vreau să îmi îndrum copilul, mai ales că este demostrat ștințific faptul că “NU” este perceput ca “DA” de către creierul nostru, în special la copii.
Conștientizând că este o situație general valabilă și că prezența lui “NU” în comunicarea cu propriul copil este în defavoarea relației cu el, nu m-am putut abține și am fost curioasă să aflu: Cum face Anda cu Xenia?
“Îi prezint alternative care sunt în defavoarea ei. Copii sunt minunați, dornici de cunoaștere și plini de ambiție atunci când își doresc ceva. Nu vreau să-i distrug Xeniei aceste abilități, absolut deloc. De aceea îi ofer mereu variante și o fac să aleagă diferit, în funcție de ceea ce este necesar, ca ea să decidă în acel moment. Spunându-i “NU” ea va știi că nu poate și prefer să combat asta. Eu vreau ca ea să continuie să creadă că poate orice. Așa își menține încrederea și capacitatea de a rezolva situații, în favoarea ei, iar echilibrul se crează prin faptul că îi prezint variante mai puțin plăcute pentru ea, și așa înțelege de la sine ce e bine și ce nu, pentru ea. Așa decide singură ceea ce eu cred că e bine pentru ea.”
Anda a fost și mamă și tată în primii doi ani de viată pentru Xenia. Conștientizând odată cu pierderea părinților mei cât de important este echilibrul dintre energia feminină și cea masculină în dezvoltarea copiilor, am pus subiectul pe tablou, iar ea nu a ezitat să-mi răspundă.
“Echilibrul nu se crează ușor. Eu am fost capul familiei mele deoarece a trebuit să decid singură ceea ce este bine pentru mine și pentru copilul meu, deoarece tatăl nu și-a asumat să ne fie alături. De la nașterea Xeniei până când l-am întâlnit pe actualul soț, eu a trebui să fiu și mamă, și tată pentru Xenia, iar asta pentru că nu am avut de ales. M-am luptat pentru custodia ei și am câștigat-o. Ulterior, mi-am dat o șansă, am lăsat garda jos vizând perioada grea pe care am traversat-o, iar la scurt timp l-am întâlnit pe actualul soț, care mi-a rearătat viața, așa cum mi-o doream. Întâmplarea face că și el a mai avut o căsnicie din care a rezultat un copil, însă spre deosebire de povestea mea, celălalt părinte nu mai este printre noi. Faptul că amândoi a trebuit să traversăm perioade în care am fost fortați să fim și mamă, și tată, astăzi suntem foarte puternici și putem înțelege și reechilibra balanța, într-un mod benefic pentru familia noastră.
Pentru a crea echilibrul, consider că o femeie trebuie să fie fericită, iar pentru ca acest lucru să fie posibil, este necesar să se lase vulnerabilă în fața partenerului de viață. Eu văd un bărbat fericit atunci când el poate să acorde sprijin și incredere familiei sale, iar familia să îl urmeze. O femeie nu poate să îl urmeze pe bărbat atunci când este forțată să fie puternică….am văzut ce înseamnă puterea aia și este de-a dreptul copleșitor. Avem nevoie de vulnerabilitate ca femei pentru analiză, iar ca barbați este nevoie liniște pentru autoritatea în decizii. Copilul are nevoie de echilibru din ambele parți, indiferent de unde vine vulnerabilitatea și autoritatea.”
Această întrebare am creat-o ca rezultat a unui exercitiu conceput special pentru întâlnirea mea cu Anda, pentru că am fost foarte curioasă de modul în care ea vede controlul vs detașarea, în calitatea sa de mamă care deține singură, custodia copilului ei. Așadar, printr-un exercițiu de imaginație la care ea a participat, a rezultat ceva foarte valoros.
Exercițiul a constat în două puncte:
1. La inceputul discutiei cu Anda am rugat-o să își imagineze o tablă albă pe care urmează să fie desenate si consemnate aspecte privind viața copilului ei, iar ulterior am lasat-o să se gândească la cum crede că se vor așterne sursele din tabloul vieții Xeniei.”
Rezultat: Sursele din tabloul vieții Xeniei astăzi tind să se contureze având la bază percepțiile Andei asupra persoanelor din din viața lor, fapt ce indică controlul părintelui asupra copilului. Ulterior, tind să capete o nuanță de detașare a influenței parentale, iar în viitor chiar si sursele din tabloul vieții Andei este conturat de către tabloul vieții Xeniei. De aici putem înțelege că până la o anumită vârstă, controlul este necesar asupra copilului, iar detașarea se construiește odată cu capacitatea Xeniei de a avea control asupra propriei sale vieți. Conexiunea dintre viața parinte-copil se înțelege de la sine.
2. Am rugat-o să își imagineze pentru o clipă “ce nu știe că nu știe despre Xenia.”
Rezultat: Punctul orb creat în relația dintre Anda și Xenia il dă contexul legat de o posibilă relație a copilului cu tatăl biologic și cum se va materializa o relație neexistentă astăzi. Anda tinde să aibe controlul asupra eventualelor decizii ale Xeniei din dorința de a o proteja, însă este o mama care oferă o educație permisibilă astăzi, oferindu-i mereu alternative și libertatea de a decide, ceea ce ne indică detașarea privind contextele necontrolabile.
