Consider că tiparele de lucru pot fi instrumente prin care avem posibilitatea de a ne schimba perspectiva modului în care ne menținem motivația. Tiparul de lucru a lui Rodger Bailey, din categoria „Disperat sau rece ca gheața: Răspunsul la stres ca tipar de lucru” spune că oamenii răspund la acele presiuni „normale” în trei feluri, distribuția procentuală fiind un a de 15% Sentiment, 70% Alegere, 15% Gândire.
- Tipar 1- Sentiment – Persoanele care au acest tipar dau raspunsuri emoționale la nivelurile normale de stres. Pentru mulți par să reacționeze exagerat și sunt considerate persoane hipersensibile deoarece, își pastrează fiecare sentiment pentru a-și crea propria logică și motivație.
- Tipar 2 – Alegere – Persoanele care au acest tipar dau un răspuns emoțional la stresul normal de la muncă și apoi se întorc, sau nu, într-o stare lipsită de emoție, ei aleg. Pot combina sentimentele cu rațiunea și se pot distanța atunci când este nevoie. Aceste persoane pot fi buni manageri și lideri de personal deoarece, îi pot înțelege ușor pe ceilalți.
- Tipar 3 – Gândire – Persoanele cu acest tipar nu au răspunsuri emoționale la stres normal. Le este greu să îi înțeleagă pe ceilalți deoarece nu intra în stări emoționale. Sunt persoane de încredere în posturi cu nivel ridicat de stres deoarece, își vor păstra calmul în cazul celor mai multe urgențe.
Altfel spus, pornind de la tiparul de mai sus, am fost dornică să aflu cum vede un specialist în domeniul inteligenței emoționale aceste instrumente prin care avem posibilitatea de a ne schimba perspectiva asupra modului în care ne menținem motivația.
I-am propus o discuție aplicată pe acest segment lui Zoltan Veres, specialist în domeniul inteligenței emoționale pentru echipe și manageri, iar pe această cale, îi mulțumesc că a dat curs invitației mele, răspunzând la intrebările de mai jos.
Până de curând credeam că noi oamenii suntem niște „actori raționali” și că ne ghidăm raționamentul cu ajutorul egoului, în special pentru a ne întări cât mai bine propria poziție, mai ales în negociere. Astăzi, cred că este de domeniul evidenței faptul că, oamenii nu sunt pe deplin raționali, nici complet egoiști, iar preferințele lor nu sunt deloc stabile deoarece, ele sunt ghidate de emoții și sentimente.
„Sentimentele nu pot fi lăsate deoparte. Ori le schimbăm, ori le reprimăm. În absolut orice context, deciziile și informațiile pe care le putem vehicula, sunt bazate mereu pe structurile emoționale ale fiecăruia, în speță, pe sentimente. Nu există nici o variantă în care să poți ajunge la logică, dincolo de sentimente. Fiecare dintre noi deținem o logică personală. Cu alte cuvinte, nu prea există o logică universală, însă putem lua în considerare acele aspecte care sunt măsurabile și vin din exteriorul nostru, adică ceea ce este general valabil, ca de exemplu indicatorii de sănătate, un regulament, o serie de norme, etc.
Există contexte în care masurarea și crearea logicii este obiectivă, bazată pe gândire, precum domeniul de IT. El implică cunoașterea unor reguli pentru o scriere logigă, corectă privind limbajul informatic, însă chiar și acesta poate deține contexte care sunt masurabile subiectiv, adică modul în care codul sursă a fost așezat în pagină, designul din fată, etc.
Consider că este necesar să existe o serie de informații și norme la care să ne raportăm pentru a putea merge în zona de logică, rațională, mentală, cu alte cuvinte, în gândire. Dacă nu definim aceste măsurători, nu avem cum să scapăm de subiectivism. Consider că nu există nici o variabilă în care să nu fim implicați emoțional. ” (Zoltan Veres, specialist în inteligentă emoțională)
Recunosc că am simțit nevoia și am tins să cred, deseori, că este necesar să luăm exemple anumite tipare, sau procese aparte, cu ajutorul cărora, să ne ghidăm mai ușor în procesul de echilibrare emoțională, în anumite contexte. M-am sabotat singură crezând că există o rețetă a perfecțiunii care provine doar din rațional. Într-un final, am abandonat ideea de rețetă logică cu pași sau, chiar cu un traseu obligatoriu de parcurs a sentimentelor. Astăzi, în procesul de gestionare a emoțiilor mele, tind să mă las ghidată și de propriului instinct, asta îmi dă putere.
„Consider că nu există anumiti centrii separați în creierul nostru ce pot crea un proces aparte de funcționare. Creierul nostru funcționează ca un întreg, deținem aceleași mecanisme care funcționează la fel pentru toată lumea, doar că variabilele lor sunt diferite. Unul dintre mecanismele de bază este memoria, care nu este poziționată într-un singur loc în creier, ci ea este în intreg corpul și creierul nostru.
În momentul în care se generează o reacție emoțională, ea se crează din tot creierul și din toată ființa noastră. Există aceleași mecanisme la toată lumea, doar baza de date este diferită. De acolo de nasc gânduri prin care interpretăm, putem controla acțiuni și răspunsuri. Avem mai multe procese de funcționare, așa cum spune și psihologul Petre Nepot, de exemplu – procesul de jos în sus – în care toți stimulii declanșează niște reacții emoționale în tot corpul nostru sau, – procesul de sus în jos – în care se realizează prin conștiență, dacă reacția emoțională este sau nu utilă, iar apoi se regleză -.” (Zoltan Veres, specialist în inteligentă emoțională)
„Pentru a răspunde întrebării, voi lua ca exemplu orice context în care ne aflăm, unde ne poziționăm față în fată cu ceea ce se întâmplă în acel context și cu tot procesul lui în detaliu. La un moment dat observăm anumite aspecte, la care nu ne-am așteptat a le întâlnii în acel context, însă ele ne sunt cunoscute din alte împrejurimi. Acele astecte neașteptate apasă pe anumite butonașe și ne crează discomfort. Se poate trasa limita dintre reprimare și gestionare emoțională pornind de la o serie de întrebări, la care este necesar să răspundem, precum: Este posibil să gestionez acel discomfort, astfel încât pe termen mediu și lung să dispară, pentru ca să nu fie reprimat? Limitele și rănile personale îmi permit să functionez optim în acest context? Standardele și aspirațiile mele sunt pe direcția dată de context? Important este ca răspunsurile la întrebari să fie asumate.” (Zoltan Veres, specialist în inteligentă emoțională)
Conversând cu Zoltan Veres, am fost surprinsă și am realizat unde greșeam cu privire la găsirea eghilibrului emoțional intern. Construiam conștient o paralelă dintre viața profesională și cea personală și nu acceptam faptul că ele, defapt, sunt parte din viața mea, ca un întreg. Percepția mea s-a schimbat automat în mod substanțial, adică am conștientizat contextul mai larg al vieții mele, iar apoi mi-am definit propriul sistem în ansamblu. Astăzi, în funcție de activitatea curentă, pornesc de la un punct alb, adică de la faptul că este nimic și lipsit de semnificație contextul în care mă aflu, adun date din suficient de multe surse, construindu-mi realmente raza de concentrare a atenției, potrivită momentului în care mă aflu. Așa am descoperit harta întregului meu sistem de funcționare, iar zilnic adaug dinamică și aduc în raza de concentrare datele de care am nevoie.
Multumesc, Zoltan Veres, ai făcut lumină în tiparele, sistemele și disfuncțiile sistemice. Mi-a luat doar câteva minute să înțeleg incapacitatea mea de a vedea sistemul personal de funcționare, în ansamblu.
