close
close

Formular cerere ofertă

    Nume (obligatoriu)
    E-mail (obligatoriu)
    Telefon (obligatoriu)
    Observații
    DUMIVAL CONSTRUCT

    Leadership in constructii

    Cine este în spatele echipei DumiVal?

    Recunosc că acest articol este destinat soțului meu, îndrumătorul meu și stâlpul meu de sprijin! În semn de apreciere și susținere, am decis să exprim prin cuvinte ceea ce eu trăiesc, dincolo de viata de familie, prin el. Sunt ancorată în piața de real estate de mai bine de 8 ani, însă nu am întâlnit până la el, atâta corectitudinebunăvoințăfair-play și seriozitate în industrie.

    Altfel spus, Valentin Ciobotar este omul din spatele DumiVal, astazi soțtată a unei fetițe pe nume Daria, și antreprenor cu o experiență de peste 16 ani în execuția lucrărilor de construcții, atât în Romania, cât și în Europa centrală si de sud, la doar 33 de ani. Cu o modestie aparte și o calmitate bine ancorată, mi-a permis să fiu omul care vorbește despre el, iar pentru că el nu vrea să o facă, consideră că doar eu pot să o fac, cel mai bine. În acest caz, eu nu pot decât să-i mulțumesc și să ma apuc de scris….iar asta pentru că este o sursă de inspirație pentru mine, demnă de pus pe tablou.

    După un start în fotbalul petrecut din Rădăuți, Suceava, continuând apoi la liceul sportiv LPS Bacău , la doar 17 ani, Valentin a părăsit Romania din dorința de a-și urma visul de a fi fotbalist, antrenându-se pentru o perioadă de 6 luni la clubul de fotbal din Quincinetto, Italia, pentru ca mai apoi să se întâlnească în drumul lui, cu un manager pe nume Zamzare, și să aplice pentru probele de calificare, la marele club de fotbal din Parma, Italia. Acolo și-a dovedit că nu doar condiția, pregătirea fizică, sau controlul mingii contează, ci și tactica si modul în care acționează pe teren, iar asta i-a deschis un orizont principal în viața lui profesională, mai târziu.

    Cum să faci din eșec, o abilitate greu de distrus?

    Nu a renunțat la fotbal, însă nu a mai făcut performanță din asta, iar de la 18 ani, viața l-a adus acasă, pe șantier. Fără să conștientizeze, din prisma experienței avute în fotbal, prima lui dorință era să învețe tactica și modul în care este necesar să acționeze pe șantier, pentru că la Parma, asta i-a lipsit. S-a întors în Romania, iar împreună cu tatăl lui, în 2008, a înfințat DumiVal Construct și a avut parte de primul proiect finalizat cu succes, Hanul Voievozilor din Horodnic De Sus, jud. Suceava.

    Situația economică în Romania în 2008 nu era prea strălucitoare, iar investițiile și proiectele noi nu doreau să apară, așadar, forțat de context, a fost nevoit să suspende activitatea DumiVal și să plece iar, însă de data asta, a plecat să muncească în șantier, nu să-și încerce visul, tot în Italia.

    Eșecul din fotbal și contextul economic nefavorabil din Romania l-a forțat să devină angajat printre străini, iar singura lui variantă de a se afirma, era să învețe cum să acționeze pe șantier, altfel decât o făceau ceilalți, pentru că doar așa putea să înteleagă: de ce i-a lipsit tactica din fotbal…?

    Pasionat de interpretarea planurilor proiectului și din dorința de implicare privind trasarea lucrărilor, s-a implicat, iar în mai puțin de un an, la doar 19 ani, și-a construit abilitatea de a trasa toate lucrarile echipei lui, hrănindu-se cu progresul înregistrat prin rezultate, iar asta datorită tacticii descoperite și aplicată pe șantier.

    Astăzi continuă să traseze lucrările, chiar dacă este antreprenor și nu angajat, ajutându-i și pe cei dornici să învețe, să o facă!

    Poate aici te vei duce cu gândul că în acest domeniu nu este destul să faci doar bine și puțin, ci bine și mult este ideal…costuri mici, timp scăzut și calitate extraordinară dacă este posibil…. Da, cu toții ne dorim asta, însă ceva se prierde pe la mijloc, de cele mai multe ori. Aici nu doar despre asta este vorba, ci și despre conștientizare și responsabilitate, nu crezi?

    Ei bine, Valentin, după o experiență de peste 15 ani în domeniu, în calitate de simplu angajat, sef de schipă, sef de șantier, iar azi antreprenor, pleacă de la principiul „bine făcut, e bun făcut„, chiar dacă asta îl menține mai jos, câteodată. Atunci când decide să ia parte la un proiect de constructie, analizează foarte bine indicii de performanță a angajaților, care îi măsoară pornind de la întrebarea, Ce poate face bine echipa și cât de pregătită este pentru asta?.

    „Cunoscându-ți limitele, poți anticipa rapid dacă ți se va contesta o lucrare, sau dacă există loc de mulțumire. Este al naibii de dificil să îi mulțumești pe toți, însă consider că dacă persistă dorința de a face lucruile bine și există un echilibru în a fi foarte corect cu tine și cu ce ai, nu poți da greș. Mă hrănesc cu liniștea de pe șantier atunci când este momentul verificării lucrarilor și nu se contestă mare lucru…în construcții nu prea primești laude sau mulțumiri, ci doar liniște. Așa am învătat să mulțumesc pentru lucrul făcut bine, chiar dacă poate e mai puțin decât îmi doresc, și doar așa îmi pot asuma un proiect, responsabil.”(Ciobotar Valentin, General Manager, DumiVal )

    Cunoașterea progresivă
    De ce să fi rău, când pot să fi bun și să acorzi încredere?

    După 11 ani petrecuți în Italia, cu experiențe plăcute precum, implicarea în proiecte de constructii, refacerea orașului Aquilla, în urma cutremurului din 2009, construcții de spitale, școală europeană, muzee, sedii de banci, centre comerciale, cartiere rezidentiale, dar și experiențe mai puțin plăcute, mai precis, muncă neplătită, în 2018 a decis să plece în Copenhaga, Danemarca pentru a se asocia și lucra într-un proiect de retail, respectiv centrul comercial Field’s, acordând încredere deplină unui om care, mai târziu l-a ușurat de 25.000 de euro. Ascultându-i povestea, am fost curioasă să aflu -» Cum a avut încrederea și curajul să plece în Danemarca și să lase totul în spate, fără nici o garanție, construind o echipă din tot ceea ce acumulase până atunci?

    „Mereu m-am lăsat condus și de instinct, iar Danemarca a fost doar instinct. Tot ceea ce am făcut rezultă omul din mine astăzi. Nu puteam să ajung aici, dacă acționam diferit…Analizând lucrurile din perspectiva actuală, pot spune că am învațat multe, însă în continuare merg pe ideea -Cred în oameni pentru că Dumnezeu crede în mine, sau mă încred în oameni pentru a crede în Dumnezeu. Oamenii sunt Dumnezeu, iar Dumnezeu, oamenii.-.Iar astazi, nu eram în Romania dacă nu luam decizia să plec în Danemarca….așadar, consider că a fost cea mai bună alegere pe care am facut-o, pentru că doar așa am căpătat experiența de asociere, care mi-a dat curajul mai apoi să mă întorc acasă, să redeschid DumiVal și să-mi clădesc propria familie de astăzi.”

    Cum să-ți faci acasă, propria echipă internatională de construcții?

    Având în vedere că aproape mai bine de jumătate de viață mi-am petrecut-o în afara României, interacționănd cu argentinieni, filipinezi, albanezi, moldoveni, ucrainieni, italieni, polonezi, danezi si multi altii, astăzi îmi este dat să am lângă mine în continuare oameni din diferite puncte ale Pământului, acceptând foarte ușor ideea de diversitate și în echipa DumiVal, chiar aici acasă, în România. Pot spune că îmi înțeleg destul de bine colegii din perspectiva distanțierii lor de casă și îmi doresc să nu îmi pierd această abilitate pe viitor. Vreau ca cei care acceptă să ni se alăture în echipă, să crească și să se dezvolte odată cu echipa DumiValCred cu tărie că doar noi oamenii suntem cei care pot transforma o echipă într-un spirit, asta am învațat-o din fotbal cel mai bine, iar prin respect, seriozitate, sinceritate, perseverență și adaptare, se poate atinge echilibrul perfect în transformare.””(Ciobotar Valentin, General Manager, DumiVal )

    Concluzii

    Pentru a putea depăși eșecurile și a menține o energie bună, în orice perspectivă a vieții este nevoie de putere, răbdare, încredere și perseverență. Umanitatea, dorința de implicare, experiența muncii de șantier, dar și dorința continuă de transformare, astazi, fără nici o baza financiară, sau vreo asociere, a reușit să creeze din nou echipa DumiVal și să o transforme într-o echipă demnă, diversă și cu un puternic potențial pe această nisă.

    Consider că mai mult de 80% din spiritul echipei este conturat de midset-ul liderului, iar când el este focusat pe aspectele pozitive și pe progres, transformarea nu întârzie să apară …așadar, când din tot oceanul de rău, există și o picătură de bine, de ce să nu profităm din plin și să tranformăm acea picătură!?
    Contact Icon
    expand_less
    Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.
    Detalii Am înțeles